Dintre toate felurile de pizza incercate, pizza de casa cu ciuperci este o varianta de ne-ignorat!
Sunt adepta ideii “less is more”, deci cu cat mai putine ingrediente are o pizza, cu atat este mai buna (desi multi nu sunt de acord cu treaba asta).
Exista deja n-spe mii de variante de retete de pizza, dar una in plus nu strica niciodata. In special pentru ca e probata si mult prea buna pentru a nu fi “share-uita” 😀
Ingredients
Ingrediente pentru pizza:
- un aluat de pizza (aici exista variante. Doua sunt prezentate mai jos)
- 1 cana mica de sos de rosii
- 2 linguri de ulei de masline
- 1 lingura de oregano
- branza mozzarella (sau cascaval)
- ciuperci
Instructions
Cum se prepara:
Variante de aluat de pizza:
- personal, prefer sa fac aluatul de pizza in masina de paine. Asadar, din cantitatile de aluat de paine prezentat aici ies 2 tavi mari de pizza (tavi de cuptor). Se pun ingredientele in masina de paine, se alege programul “Dough”, pentru aluat, si se apasa “Start”. Cam intr-o ora si jumate e gata, amestecat, crescut, perfect pentru a prepara pizza acasa.
- alternativ, reteta asta pentru aluat de pizza e cea pe care o foloseam mai demult (adica inainte sa ma abonez la aparatul de paine).
In timp ce se prepara aluatul (sau in timp ce se odihneste), se prepara topping-ul de pizza:
- se amesteca sosul de rosii cu uleiul de masline si oregano;
- se taie mozarella felii sau se rade (daca folositi cascaval, e bine sa fie ras);
- ciupercile se fierb, daca sunt ciuperci din punga, congelate, sau se taie felii, daca sunt proaspete.
Asamblam pizza:
- se intinde aluatul in tava
- deasupra se ‘imprastie’ sosul de rosii, iar apoi branza si mai apoi, ciupercile
- se da pizza la cuptorul pre-incalzit pana se coace bine blatul.